Ricketsiozele sunt zoonoze determinate de diferite specii bacteriene din genurile Rickettsia și Orientia. În Europa doar speciile de Rickettsia sunt implicate în infecții.
Majoritatea patogenilor se transmit prin ectoparaziți cum ar fi: purici, păduchi, căpușe. Transmiterea se realizează în urma mușcăturilor acestora și inocularea de lichide infectate sau fecale ale paraziților în piele.
Cum se transmit ricketsiozele
Ricketsiozele nu se transmit direct de la persoană la persoană. Majoritatea necesită prezența artropodelor cum ar fi purici, păduchi, căpușe care să asigure transportul microorganismelor între animale și oameni sau de la persoană la persoană. Când un purice mușcă un animal infectat sau o persoană, poate să ingere și bacteria. Ulterior, puricele mușcă o altă persoană și în acest mod inoculează bacteria infectantă. Oamenii reprezintă gazde accidentale și nu au rol în transmiterea microorganismelor în natură. Șobolanii, șoarecii și alte mamifere mici acționează ca rezervor, împreună cu tranmiterea transovariană în căpușe. O excepție este reprezentată de tifosul transmis prin păduche, unde omul este principalul rezervor pentru agentul infecțios R. prowazekii, iar păduchele uman Pediculus humanus var. humanus este vectorul.
Categorii de risc
Toate grupele de vârstă au riscul de a face infecția în cazul călătoriilor în zone endemice indiferent de durata acestora. Riscul transmiterii este mai mare primăvara și vara, atunci când există numeroase activități în aer liber si când căpușele și puricii sunt foarte activi, dar infecțiile pot să apară tot timpul anului.
Tablou clinic
Majoritatea cazurilor sunt reprezentate de forme ușoare de boală, dar există și infecții severe. Manifestările clinice sunt diferite în funcție de agentul patogen implicat și de pacient. Simptomele apar la 1-2 săptămâni de la muscatura și sunt reprezentate de: febră, cefalee, stare generală alterată (simptome asemanatoare gripei), erupție cutanată, greață și vărsături. Se mai descriu și alte simptome cum ar fi dureri abdominale, dureri musculare, limfadenopatie, tuse, encefalită. Majoritatea cazurilor se însoțesc de o erupție cutanată maculo-papuloasă, veziculară sau peteșială, iar uneori la locul mușcăturii apare o pată neagră (crustă).
Există o mare varietate privind evoluția bolii. Rickettsiile se multiplică la locul muscaturii și în mod frecvent apare o leziune specifică, papulă, la locul mușcăturii, papulă care devine necrotică, formând apoi o crustă neagră specifică. După 4 zile până la 2 săptămâni de la mușcătură apare febra, starea general alterată, adenită în apropierea mușcăturii. Pe măsură ce microorganismul se răspândește în corp, starea generală se alterează tot mai mult, apare cefaleea și limfadenopatia generalizată. La o săptămână de la debut principalele simptome sunt: febra continuă, semnele de bronșită sau pneumonie, fotofobie, conjunctivită, adenopatie generalizată, delirium, surditate și erupție maculopapuloasă pe trunchi și membre. Uneori este prezentă splenomegalia. Febra poate persista peste 14 zile în lipsa tratamentului antibiotic. În 1-40% din cazurile netratate poate să apară decesul, evoluția nefavorabilă depinzând de vârsta pacientului și locul infecției.
Complicații
Cazurile severe netratate pot să fie fatale, fiecare infecție având complicații unice.
Diagnosticul
Diagnosticul de rutină este cel serologic prin testarea serurilor recoltate în perioada acută și în convalescență. Metoda de referință este microimunfluorescența care este atât sensibilă cât și specifică. Anticorpii apar la 7-10 zile de la infecție, iar creștere lor în dinamică de 4x reprezintă diagnostic pozitiv, dar și un singur titru mai mare de 1:64 este înalt sugestiv pentru infecție. Metodele moleculare (PCR) și analize imunohistochimice pot fi utile dar rezultatele depind de tipul de probă recoltată. Dacă există crusta neagră se va recolta un tampon sau o biopsie din leziune care vor fi analizate prin teste moleculare care pot identifica specia bacteriană implicată.
Tratament
Tratamentul trebuie să fie început în momentul suspiciunii clinice deoarece în unele cazuri evoluția clinică poate fi extrem de rapidă si ca urmare nu se vor aștepta rezultatele testelor de laborator care pot să dureze și pot să fie puțin sensibile. Tratamentul empiric este reprezentat de tetracicline, mai ales doxiciclină. În cazul în care se descrie rezistență la tetracicline si la copiii sub 8 ani si la gravide se poate folosi ca alternativa azitromicina.
Profilaxie
În acest moment nu există vaccin disponibil pentru prevenirea infecțiilor. Nu se recomandă profilaxia cu antibiotice și nici terapia persoanelor asimptomatice. Se recomandă reducerea expunerii la mușcături de artropode (purici, păduchi, căpușe, acarieni) și animale rezervor în cazul călătoriilor în zone endemice. Se recomandă utilizare corectă a repelenților pe piele și haine, autoexaminarea după vizite în zone infectate cu vectori și purtarea de haine protectoare.
Știați că
- Howard T. Ricketts, a fost medicul american care a descoperit agentul etiologic și modul de transmitere în cazul febrei pătate a Munților Stâncoși (Rocky Mountain spotted fever). În onoarea lui a fost denumit genul Rickettsia.
- Ordinul Rickettsiales include familiile Rickettsiaceae și Anaplamataceae cu cel mai important gen Rickettsia. Genul Rickettsia cuprinde 25 specii validate și un număr tot mai mare de specii “candidatus”.
- Există numeroase publicații privind speciile de Rickettsia găsite în căpușe a căror patogenicinate la om este incertă fapt care complică foarte mult definiția ricketsiozelor. Probabil în acest moment nu se cunoaște în mod corect amplitudinea infecțiilor cu Ricketsiia la nivelul Europei.
- Tifosul epidemic este determinat de Rickettsia prowazekii care azi nu se mai găsește în Europa (există doar cazuri sporadice de import). În timpul celui de al-II-lea război mondial au murit milioane de persoane în urma acestei infecții.
- Cele mai frecvente infecții în Europa sunt reprezentate de Febra pătată mediteraneană ( Mediterranean Spotted Fever (MSF)) produsă de R.conorii subspecies conorii în Europa de sud și de est.
- Recent au fost identificate noi specii associate cu boala umană în Europa, R. slovaca și R. raoultii, amândouă determinând limfadenopatie transmisă prin căpușe (Dermacentor-borne necrosis lymphadenopathy (TIBOLA/DEBONEL))
- Există mai mulți factori care influențează transmiterea Ricketssilor la om: abundența vectorilor, rata lor de infectare, modul de a se hrăni a fiecărei specii prin parazitare umană, perioada de activitate a acestora.
